Limba Geto-Dacilor
Limba Geto-dacilor (paragraf intocmit de I.I. Russu) era de tip tracic, mai precis, un dialect al limbii trace, stiindu-se inca din vechime ca "dacii vorbesc aceeasi limba cu getii", precum si ca "getii vorbeau aceeasi limba cu tracii" , dupa informatia geografului Strabon fapt care se confirma prin resturile fragmentare de limba si prin numele proprii ce ne-au ramas. Idiomul indo-european al traco-dacilor a disparut (la fel ca ilira, din vestul Peninsulei Balcanice) in urma inlocuirii lui cu latina , greaca si slava in vorbirea populatiilor indigene, lasand doar numeroase resturi fragmentare, dar nici un text mai lung, afara de inscriptia de pe inelul descoperit la Ezerovo (Bulgaria) ramasa complet neinteleasa si neexplicata in ciuda eforturilor facute. Resturile de cuvinte comune si de nume proprii, ce ne-au ramas din limba traco-dacilor, pot fi utilizate pentru studiul comparativ-istoric al foneticii si lexicului, in oarecare masura si a dexivarii cu sufixe. Intre cuvintele izolate, s"mt si unele glose din idiomul geto-dacilor, majoritatea acestora apartinind tracilor meridionali. Mai numeroase sint numele de plante medicinale dace (in total 57), pastrate, in scriere greaca la medicul-botanist Dioscorides si, in latineste, la scriitorul cunoscut sub numele de Pseudo-Apuleius. Dar din aceste nume de plante abia 10 sau 15 pot fi utilizate pentru studiul lingvistic (avind o etimologie probabila), restul fiind corupte ca forma, sau de alta origine (latinesti si grecesti) si de o semnificatie dubioasa. Numele proprii de persoane, triburi, zeitati, localitati si elemente geografice (riuri, munti etc.), cunoscute din scrierile autorilor antici, din inscriptii si monede, constituie, in schimb, un material lingvistic valoros prin faptul ca, initial, toate numele proprii erau elemente lexicale, cuvinte din limba curenta, vie, deci ele insile fragmente de limba.La cele mai multe glose si nume de plante trace si geto-dace avem si echivalentul (insemnarea, traducerea) in greceste sau latineste ; dar numai o mica parte din ele pot fi explicate etimologic. Majoritatea resturilor de limba (cuvinte comune sau nume proprii) din aceste graiuri disparute sint inca n e e x p 1 ic a t e etimologic si neintelese, deci deocamdata neutilizabile pentru istoria limbii si pentru studiul ei comparativ-istoric. Prin studii comparative si analogii cu alte limbi indo-europene se poate stabili totusi sistemul fonetic al limbii traco-dace, care este in general conservativ : in vocalism seria a - e - o e pastrata distinct (de ex. numele Apuli, Apulum din' apol-); in consonantism se fac modificari numai in trei serii de sunete ale « limbii indo-europene » : bh, dh, gh devine in traco-dacica simple b, d, g (ex. Costoboci, -dava) ; labiovelarele ku si gu pierd apendicele labial si devin simple velare k, g (ex. Costoboci, Germ-); oclusivele prepalatale k' si g (h)' se asimileaza in s si z (ex. Zamolxis), ultimele doua fenomene fiind tipice in limbile indo-europene satem (sanscrita, iraniana, slava, baltica, armeana, traco-dacica si iliro-mesapica), numite astfel dupa cuvintul sanscrit satam, slav sto, suta, cu sunetul s din oclusiva prepalatala k', care a ramas insa oclusiva k in limbile numite kentum (lat. centum, gr. Exa-rw, germ. hund (ert) etc.). Celelalte consonante in limba traco-daca sint identice seriilor corespunzatoare din limba comuna indo-europeana (k, g, t, d, p, b, n, m, r,